Transport de marfă internațional

Transport de marfă internațional

MAGETRA SLOVAKIA

Companie de transport specializată în transportul rutier de mărfuri internațional
în cadrul Comunității Economice Europene și în cadrul Uniunii Europene.

Despre noi

Cine suntem?

Principala noastră preocupare este satisfacția clientului, așadar, ne perfecționăm în mod constant, urmând tendințele din domeniul transportului și urmărind să le implementăm în cadrul companiei noastre.

Deținem zeci de vehicule în întreaga Europă și îl vom alege pe cel care se potrivește cel mai bine nevoilor dumneavoastră. Transportatorii contractați de noi sunt verificați atât din punct de vedere al kilometrajului parcurs, cât și al onestității.

Prioritățile noastre sunt punctualitatea și modul de organizare. Încărcarea și descărcarea mărfii la timp reprezintă regula zilei.

Abordăm fiecare client în mod individual. Motivul este unul simplu, fiecare client și fiecare transport sunt unice. După transmiterea solicitării pentru cotația de preț, vă vom informa în decurs de 90 de minute, în timpul zilelor de lucru, cu privire la posibilitatea transportării bunurilor.

angajați
autocamioane
ani pe piață
milioane km pe an
tone de bunuri pe lună

Serviciile noastre

MAGETRA SLOVAKIA, s.r.o. oferă servicii complexe în domeniul transportului rutier de mărfuri, internațional (în întreaga Europă) și național.

Asigurarea bunurilor

Datorită faptului că șoferii și vehiculele noastre sunt de încredere, bunurile dumneavoastră sunt în siguranță.

Timpul este important

Încărcarea și descărcarea la timp reprezintă prioritatea noastră.

Suntem aici pentru dumneavoastră

Suntem bucuroși să vă oferim consultanță și să vă răspundem la toate întrebările.

Deținem o flotă modernă de vehicule

Reînnoim flota de vehicule în mod regulat, la fiecare cinci ani.

Navigare prin satelit

Camioanele sunt echipate cu sistem de navigare prin satelit.

Diverse industrii

Putem transporta tipuri variate de bunuri, pentru diverse industrii.

Flota de vehicule

90 camioane

Compania noastră deține 90 de vehicule noi și moderne, MERCEDES, VOLVO, DAF și MAN.

Reînnoim flota de vehicule în mod regulat, la fiecare cinci ani. Toate vehiculele noastre respectă cerințele clasei de emisii EURO6.

Sunteti interesat?

Contactati-ne pentru a afla detalii